Pam, parammmmmm! M-am întors. Nu cu tema; nu mai vine. Baby-Blog nu va fi caiet de teme şi pentru îndatoriri şcolăreşti m-am hotărât să sacrific o altă bucăţică virtuală sau... poate doar hârtie ş-un picuţ de cerneală.
Se apropie Crăciunul, oameni buni. Şi stau şi mă întreb ce mai înseamnă pentru noi această sărbătoare, în afară de zile libere de la muncă, stomacuri care-ngână simfonia pomenii porcului, mândreţe de brazi vânduţi la suprapreţ şi cumpăraţi ieftin şi-mpodobiţi chicios, goană nebună prin hipermarketuri, că iau alţii şi noi "rămânem fără de sărbători" şi... un moş; Crăciun (tot mai sărăcăcios, tot mai amărât, de criză).
De unde-am plecat eu, de fapt, cu Crăciunul?! De la un prieten, care, de câteva zile mi-a umplut pagina de facebook cu imagini înfiorătoare cu animale sacrificate peste tot în lume, în numele alimentaţiei omnivore a unui homo sapiens călare pe lanţu' trofic, pentru care cea mai bună legumă-i porcu'. Şi erau atât de dure încât nu mă puteam uita şi chiar mi-era ciudă pe el că le distribuise şi răpise astfel ochilor mei inocenţa. Dar până la urmă m-am uitat. Un fragment dintr-o realitate ce nu dispare dacă-ntorc oripilată capul.
Şi în Românica noastră se va suplimenta în curând numărul măcelurilor, pentru că se apropie Crăciunul, nu? Când nu mai celebrăm ziua naşterii lui Iisus. Nici nu mai ştim sigur ce înseamnă Crăciunul ăsta. Ştim doar când vine... Iarna, în decembrie, când lehamitea de muncă atinge cote alarmante, când maţele ne rag a moarte sfârâindă-n tigaie şi-nvelită în foi de viţă, când ne înecăm pustiul în cana fierbinte de lut din care se ridică-n stoluri arome amestecate de vin, portocale şi scorţişoară, când casa ni-i goală ş-o umplem prădând pădurea, când ni se face dor de Hruşcă. Ah, şi uitasem de moşul acela, Crăciun!
Să avem un Crăciun fericit!
Să avem un Crăciun fericit!
